Amiaza aceasta a fost inspirata de o reteta marca Martha Stewart, coaja de portocala si sucul dau o dulceata si o aroma aparte sosului, iar carnea moale vs broccoli crocant, alaturi de taiteii chinezesti vin sa completeze tabloul unei mese cu iz asiatic.
Ingrediente :
- ceafa porc 300-400 g
- un broccoli proaspat
- o ceapa alba mica
- 3 catei usturoi
- ulei pt prajit
- sos : coaja si sucul de la o portocala, 2 LG soia, o LG otet de orez, o LG amidon
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Ingredientele pentru sos se amesteca bine si se lasa deoparte.
Carnea de porc se taie bastonase si se caleste in ulei - se poate adauga si cate putina apa, pana este moale si facuta.
Se scoate apoi carnea, si se pune deoparte la cald.
In uleiul ramas se caleste ceapa taiata marunt si usturoiul dat prin presa, apoi se adauga broccoli-ul desfacut in bucati, se amesteca cu ceapa si usturoiul, se pune o jumatate cana de apa, se acopera, si se lasa 4 minute la foc mare, pana cand apa se evapora si inflorescentele raman crocante. Se readuce carnea in wok, se toarna sosul si se mai lasa cateva minute, la foc mic, pana cand se ingroasa sosul.
Noi am servit cu taitei chinezesti, dar merge bine si cu orez.
:D Trebuie sa va arat cum mananca fiica-mea pastele lungi. Cu forfecuta. :))) normal, forfecuta e dedicata doar acestei operatiuni !