Brigadeiros


  Bomboanele acestea sunt trufele nationale ale Braziliei, un dulce arhicunoscut si super usor de realizat, cu conditia sa aveti lapte condensat. Eu am gasit intr-un singur loc in oras, intr-un magazin mic de cartier, care aduce produse din Ungaria. Exista 2 marci, Sole si Oke, recomand cu caldura Oke, chiar daca este putin mai scump, deoarece Sole este cu lapte praf si textura este foarte grunjoasa. In principal, am luat lapte condensat sa fac dulce de leche, apoi am facut tortul din GoodFood-ul din luna decembrie, apoi brownies-urile lui David Lebovitz, dar "brigadeiros" sunt foarte simplu de facut, si aspectoase. :)
    Ingrediente:
- o conserva lapte condensat ( 400 g) - eu am pus 2 1/2 tuburi
- o lingura generoasa de unt
- 3 linguri pudra de cacao
- pt ornat : fulgi cioco, nuca cocos, migdale ... etc
+ o tigaie, cratita cu fundul dublu + o spatula/ lingura silicon, lemn.

   Intr-o cratita topim untul, la foc mic, apoi adaugam laptele condensat si cacaoa, si amestecam ( eu am inceput cu un tel, pana s-a dizolvat cacaoa, apoi am continuat cu o spatula) . Si amestecam, amestecam, pana ne plictisim, nu ne departam de cratita pentru ca se prinde compozitia. Cam dupa 10 minute compozitia incepe sa se ingroase, continuam sa invartim pana cand capata aspect de caramel si cand incepe sa se desprinda de fundul cratitei. Luam de pe foc, si lasam sa se raceasca. Eu am lasat-o afara, pana am dat o plimbare cu Raissa. Brrrrr, frig rau, nu gluma.
  Incepem apoi sa formam bilute, pe care le tavalim prin cocos sau migdale sau fulgi de cioco. Mainile unse cu putin unt lucreaza mai bine.
  Hartiutele pe care le-am folosit sunt de la bomboane Ferrero Rocher. Iar cea pentru mega-brigadeiro din centru e din Daiso, sunt la set.
  Se pastreaza la rece. Daca mai apuca :)


* la final, cratita mea avea un strat de caramel lipit f tare, nu reuseam sa-l dau jos, asa ca am umplut cratita cu apa multa, am pus detergent de vase si am pus-o la fiert pana s-a desprins caramelul de fund.

Etichete: